Hărţi în care este reprezentat şi actualul spaţiu românesc, fie în totalitate, fie diferite porţiuni ale sale, au apărut încă din primul mileniu î. d Hr., având aşadar o vechime mai mare de 2 000 de ani. Nu este de mirare, ţinând cont de faptul că, inclusiv înainte de cucerirea romană, Dacia avusese relaţii complexe şi unele confruntări cu marile civilizaţii ale epocii, precum cele celtă, greacă sau romană (de amintit, în acest sens, scurta expediţie a lui Alexandru cel Mare la nord de Dunăre).
Apoi, românii au început să realizeze ei înşişi hărţi ale propriului teritoriu în secolele XVII şi XVIII, pionieri în acest sens fiind Dimitrie Cantemir şi stolnicul Constantin Cantacuzino.
În secolele XIX şi XX progresele au fost şi mai evidente şi se poate vorbi deja despre activitate ştiinţifică românească în domeniul cartografiei, topografiei şi cadastrului.
Unul dintre cercetătorii care s-au ocupat pe termen lung şi cu real succes de probleme de topografie şi cartografie a fost Dumitru Ciurileanu (1883-1969). Continuă lectura →