Progresele topografiei: relieful de pe Marte

Gradul actual de dezvoltare a tehnologiei a permis progrese uriaşe în mai multe ştiinţe, printre care şi topografia şi cadastrul. Un exemplu grăitor în acest sens este oferit de faptul că Agenţia Spaţială Europeană realizează deja, cu ajutorul roboţilor, topografia planetei Marte.

Astfel, imaginile furnizate de pe planeta roşie de sonda europeană Mars Express, aflată în funcţiune de un deceniu, au permis identificarea unei prezenţe anterioare a apei, pe Marte.

topografie marte

În fotografia unei zone aflate la câteva grade sud faţă de Ecuator se poate distinge un crater cu diametrul de 34 de kilometri. În acest crater, cu un diametru de 34 de kilometri, se află mai multe blocuri de piatră, formate prin sedimentarea particulelor dizolvate în apă după o inundaţie.

Cercetările au permis tragerea concluziei că, alături de apă, şi erupţiile vulcanice au intervenit decisiv în topografia acestei regiuni – fapt dovedit de cenuşa descoperită în partea stângă a craterului.

 

Topografie în Bihor şi Oradea

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s