Topografia si cadastrul in cadrul proiectului CESAR

CESAR este un proiect cu finanţare PHARE, în cadrul căruia activitatea de topografie şi cadastru deţine un rol deosebit de important. Denumirea oficială şi completă a proiectului este „Proiect privind Completarea Sprijinului UE pentru Restructurarea Agriculturii“.

Valoarea totală a acestui proiect este 51,4 milioane de euro, din care 47,7 milioane sunt suportate de BIRD (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), iar 3,7 milioane sunt suportate de ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară).

 

topografie si cadastru

Prima parte a acestui proiect – intitulată Administrare terenurilor – priveşte în mod direct activitatea de cadastru şi topografie. Ea are două părţi.

Partea I se referă la delimitarea terenurilor şi înregistrarea titlurilor de proprietate, având drept obiectiv finalizarea procesului de determinare a drepturilor de proprietate şi de înregistrare a bunurilor funciare în zonele rurale prin:

a) delimitarea şi topografierea parcelelor;

b) asigurarea de servicii juridice în cadrul oficiilor ANCPI pentru înregistrarea titlurilor de proprietate;

c) conversia digitală a documentelor juridice şi cadastrale şi a hărţilor; şi

d) actualizarea şi punerea completă în funcţiune a sistemului informatic existent pentru înregistrare şi cadastru.

Partea a II-a se referă la consolidarea instituţională şi are următoarele obiective:

a) Conceperea şi aplicarea unor îmbunătăţiri a cadrului juridic şi instituţional al ANCPI în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor livrate atât în ceea ce priveşte ANCPI, cât şi sectorul privat;

b) Simplificarea procedurii şi instruirea pentru OCPI-uri (Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară), în vederea întăririi capacităţii instituţionale a OCPI;

c) Reabilitarea unor birouri ale OCPI-urilor prin lucrări mici de construcţii, informatizare şi alte echipamente şi mobilier;

d) Pregătirea şi implementarea campaniei de conştientizare a publicului, care va precede şi va însoţi munca de teren.

Pentru mai multe amănunte despre acest proiect, puteţi vizita pagina care îi este dedicată, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s