Ce este cartea funciara

cadastru carte funciaraCu ocazia fiecărei operaţiuni de vânzare-cumpărare, auzim că este necesară deschiderea cărţii funciare. Mai precis, această operaţiune precedă orice intabulare a unui contract de vânzare-cumpărare. Ce este însă cartea funciară?

Cartea funciară este un registru public care cuprinde evidența juridică integrală şi exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice şi juridice din aceeaşi localitate

Cartea funciară dovedeşte existenţa dreptului real înscris, în folosul persoanei care a dobândit sau constituit cu bună-credinţă un drept real imobiliar, cât timp nu se dovedeşte contrariul. Publicitatea imobiliară se îndeplineşte pe tot teritoriul ţării prin carte funciară şi are ca obiect înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale care se transmit, se constituie, se modifică sau care, după caz, se sting şi se radiază, ca urmare a actelor şi faptelor juridice referitoare la un bun imobil.

În cartea funciară se mai înscriu, sau, după caz, se radiază şi alte raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul imobil.

Firma Roexpertcad, din judeţul Bihor, specializată în topografie, cadastru şi geodezie, vă stă la dispoziţie, în acest sens, cu următoarele servicii:

• Documentaţii cadastrale în vederea înscrierii în Cartea Funciară a imobilelor;

• Înscrierea unei construcţii noi sau extinderea ei pe o parcelă înscrisă în Cartea Funciară;

• Lucrări de cadastru pentru înscrierea corpurilor de proprietate în Cartea Funciară.

 Amănunte pe site

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s